Casa Eugen Schileru
Casa Eugen Schileru © Alex Petrescu
Text to speech
Add to favorites
Cache this page

Casa Eugen Schileru

Casă memorială ★

pe scurt

Bd-ul Al. I. Cuza 180
raportează o problemă
Orice sugestie de îmbunătățire a conținutului sau corectare a erorilor este binevenită. Mulțumim!
Atenție nu esti logat!

Eugen Schileru (1916–1968) a fost un eseist, critic de artă și traducător român, remarcat pentru contribuțiile sale valoroase în domeniul esteticii și al istoriei artei. Născut la Brăila, a urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din orașul natal și s-a implicat activ în presa locală încă din adolescență, colaborând cu publicații precum „Columna lui Traian”, „Premergătorul” și „Tribuna”. Este posibil să fi participat sub pseudonim la redactarea revistei „Stilet”. Din 1934 a devenit student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, specializându-se în estetică filosofică, urmând în paralel și Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în 1939. În această perioadă s-a implicat în activități de stânga, fiind membru al Uniunii Tineretului Comunist.


După absolvirea Seminarului Pedagogic în 1939, a devenit profesor la licee bucureștene. Între 1948 și 1951 a fost director al Bibliotecii Academiei Române, iar din 1949 a predat istoria esteticii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. A susținut și alte cursuri despre istoria artei universale, critica de artă, istoria costumului, ceramicii, textilelor de artă, teatrului, cinematografului și literaturii universale, devenind în ultimul an de viață șeful Catedrei de Istoria Artei.


Schileru a debutat publicistic în 1936 la revista „Era nouă”, condusă de N.D. Cocea, scriind recenzii și cronici cinematografice. După război, a colaborat cu publicații importante, precum „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Secolul 20”. A elaborat lucrări valoroase, dintre care se remarcă monografia Rembrandt (1966), caracterizată printr-un stil persuasiv, în care artistul olandez este prezentat drept un „sedentar” în universul spiritual al picturii, iar coloristica sa este privită ca un element fundamental al atmosferei afective. Schileru descrie clar-obscurul rembrandtian ca pe o lumină fluidă, capabilă de variații subtile, și asociază portretul rembrandtian cu definiția pascaliană a omului ca ființă contradictorie, în continuă transformare.


În această monografie, autorul surprinde și vitalitatea pictorului îndrăgostit, capacitatea sa regizorală, influențele goticului flamboaiant și apropierea de barocul caravaggist. Stilul lui Schileru devine liric în pasaje ca cel despre tabloul Furtuna, în care evocă o atmosferă de catastrofă cosmică. El citează totodată poeți contemporani ai lui Rembrandt, care i-au dedicat lucrări artistului.


Moartea prematură a lui Schileru a lăsat mai multe proiecte neterminate. Astfel, în monografia Impresionismul (1970), curentul este analizat atât pictural, cât și spiritual, urmând interpretările lui Marcel Proust. În ciuda caracterului fragmentar, studiul evidențiază o remarcabilă claritate stilistică în prezentarea tehnicilor picturale și în analiza fenomenului estetic.


Postum, volumul Scrisoarea de dragoste (1971) reunește eseuri și cronici despre artă. Eseul care dă titlul cărții pune în evidență stilul precaut al lui Schileru față de definiții rigide, pe care le consideră surse de eroare, preferând abordările nuanțate. El observă, inspirat de Claude Lévi-Strauss și alți gânditori, că metafora artistică poate escamota realitatea. Cu toate acestea, Schileru riscă o comparație între actul artistic și o scrisoare de dragoste, propunând trei modele analogice de creație, toate având drept premisă relația dintre creator și destinatar. Chiar dacă recunoaște limitele acestei analogii, eseistul argumentează că arta modernă, alienată de capitalism, reflectă imposibilitatea comunicării autentice.


În alte texte, Schileru analizează problematica culorii, inițial tehnic, pentru a o transforma într-un eseu despre simbolismul cultural al culorii. În studiul Tradiție, inovație și spirit critic, el distinge între arta despre artă și arta despre viață, considerând că, deși prima poate duce la fragmentarism, ambele pot contribui la edificarea spirituală a omului.


Printre personalitățile analizate se numără Theodor Pallady, Nicolae Petrașcu, Ștefan Ciucurencu, Corneliu Baba, Brâncuși și alții, pe care îi prezintă cu sensibilitate și profunzime. Alte texte, adunate în volumul Preludii critice (1975) de Andrei Pleșu, conțin preliminarii teoretice ale unei istorii moderne a artei, Schileru aspirând la o critică arheologică, exigentă și empatică deopotrivă.


În final, în volumul Scrieri (IV, 1968), Schileru schițează un portret spiritual al poetului Dan Botta, demontând etichetele critice simplificatoare. Îl prezintă pe Botta ca descoperitor de arhetipuri și esențe, legat de vocația clasicismului românesc și de o viziune ordonatoare, apropiată de idealul unității originare. Astfel, Eugen Schileru rămâne un nume important al criticii de artă și esteticii românești, recunoscut pentru subtilitatea, profunzimea și claritatea interpretărilor sale.


Sursa: cjbraila.ro

Alex Petrescu
4 ani în urmă

COMENTARII

0

4 out of 5 stars

bazate pe 0 comentarii

Review data

Spuneți părerea

Dacă ați vizitat acest loc împărtășiți câteva impresii

scrie comentariu

Recent reviews

Încarcă fotografii

Adaugă fotografii pentru Casa Eugen Schileru.

Fotografii
Apasă aici pentru a selecta fotografiile
JPG, PNG; maximum 10 fișiere și 25 MB/fișier