Cu milioane de ani în urmă, la cumpăna dintre Oligocen și Miocen, pe aceste locuri a existat o lagună în care s-au format primele cristale cubice de sare. În perioadele de depunere, clima a suferit ușoare modificări: sarea albă este barometrul timpului călduros, cu precipitații slabe și concentrații ridicate, iar sarea cenușie corespunde sezonului cu precipitații abundente.
Depunerii bancurilor de sare au urmat alte sedimente ce au acoperit stratele alb-cenușii. Mișcările orogenetice au influențat straturile formate, dându-le alura unei lentile, pe alocuri faliată. Oamenii, exploratori neobosiți, și-au croit tuneluri în adânc, extrăgând sarea puțin câte puțin.
Povestea sării începe la limita Oligocenului cu Miocenul și continuă în zilele noastre. Plasarea începuturilor exploatării sării în zona orașului Tg.Ocna este dificilă din lipsa documentelor. Alecu Obreja menționează că data sigură a deschiderii minelor de sare din Moldova nu poate fi precizată, dar se știe că bastinașii au folosit izvoarele sărate și sarea din aflorimente din timpuri foarte vechi.
Cea mai veche mărturie scrisă datează din anul 1380 și constă într-un hrisov domnesc care atestă plata unei cantități de 2000 ocale de sare pentru construcția unui pod. Venitul ocnelor se obținea pe seama ocolașilor de Trotuș, primii mineri care exploatau minele pe cheltuiala lor. Primele exploatări au fost situate pe valea Oituzului, în jurul comunei Grozești.
În secolul al XV-lea, dealurile Carbunaru, Cireșoaia, Măgura, Podei, până la Tg.Trotuș erau acoperite de păduri unde își aveau sălașul haiduci și tâlhari. Legenda spune că un haiduc urmărit de potera a descoperit o groapă de sare.
Între anii 1407-1434, camarasia ocnelor se afla la Tg.Trotuș. În 1434, camarasia se mută definitiv la Tg.Ocna. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, exploatarea sării a cunoscut o dezvoltare semnificativă, iar domnitorul a întărit privilegiul mănăstirii Putna de a se aproviziona cu sare de la Târgu Ocna.
Exploatarea sării în regiunea Trotușului și Tg.Ocna se făcea de localnici pentru consum propriu, iar surplusul era comercializat. O parte din producția minelor intra în consumul slujitorilor monahicești, cunoscuți ca vajnici consumatori de pește sărat.
Dimitrie Cantemir, în "Descrierea Moldovei", menționează bogatele ocne de sare de lângă Trotuș, subliniind că sarea se găsește curată și limpede la adâncimi mici și că ocnele sunt nesecate, deși sute de oameni lucrau zilnic în ele.
Exploatarea sării în zonă s-a realizat în ocne sub formă de clopot până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ocnele, precum Ocna Grebleș, Ocna Surpată și altele, formează o serie de goluri subterane între pârâul Grebleș și pârâul Trifu.
În secolul al XVIII-lea, muncitorii ocnelor erau de două categorii: muncitorii liberi (ocolașii și salgaii) și criminalii (ocnașii). Condițiile de muncă erau dificile, iar accesul în ocnă era dificil din cauza adâncimii mari.
Domnitorul Grigore Ghica a dispus înființarea unei închisori solide pentru ocnași, pentru a le îmbunătăți condițiile de muncă și de viață, edificiul fiind denumit "Castelul ocnașilor" și terminat în 1855.
Până în 1800 se lucra în ocnele Tâlharilor și Ocna cu Brad. După acest an, exploatarea s-a extins la Ocnele Unite. În 1850 a început exploatarea la Ocnița, iar condițiile de muncă rămâneau dificile.
În 1875-1881, la Tg. Ocna s-a folosit o mașină de extracție acționată de aburi. În 1881, o mare inundație a forțat renunțarea la această mașină. În 1891 s-a pus în funcțiune o nouă mașină de extracție acționată cu aburi.
Transportul sării se realiza cu carele și pe șaua cailor, iar după inaugurarea căii ferate Adjud-Tg. Ocna în 1884, sarea era transportată la gară cu carele. Din 1885 până în 1896, transportul s-a făcut cu funicularul.
În 1896, calea ferată s-a prelungit până la magaziile de sare din salina Tg. Ocna. Anghel Saligny a proiectat și executat primul funicular din România, care a funcționat 11 ani, transportând zilnic cam 10 vagoane de sare.
În 1891, transportul pe verticală a fost înlocuit cu transportul pe orizontală printr-o galerie de coastă. În 1891, galeria G401 a fost pusă în funcțiune, iar Tg.Ocna a devenit oraș datorită importanței exploatării miniere.
Orașul Tg.Ocna a prosperat datorită minelor de sare. Cercetători de renume au studiat depozitele de sare, stabilind vârsta acestora. Costache Negri, deși nu născut în Tg.Ocna, și-a legat activitatea de acest oraș, unde și-a construit câteva case și și-a petrecut ultimele clipe de viață.
Sistemul de abataj subteran prin puțuri cu terminație ogivală a dăinuit până în 1870, când s-a început deschiderea exploatărilor cu camere mari trapezoidale. Mina Moldova Veche a fost exploatată manual între 1870-1941, iar din 1931 s-au montat linii de cale ferată îngustă pentru transportul sării.
Din 1936 a început deschiderea minei Moldova Nouă, exploatată până în 1968. Mina Pilot, deschisă în 1967, a funcționat ca baza de turism între 1974 și 2005, tratând diverse afecțiuni. Aici se afla și primul muzeu al sării.
În 1966 au început lucrările pentru deschiderea minei Trotuș, iar în 1982 a început deschiderea galeriei Unirea pentru transportul sării. În 1985, galeria a fost dată în folosință, facilitând transportul sării la etajele inferioare ale minei Trotuș.
În prezent, exploatarea sării se realizează la orizonturile X și XI ale minei Trotuș, iar activitatea turistică este concentrată la etajul IX.
Sursa: salina.ro
