Clădirea frumoasă a Muzeului "George Enescu," cunoscută anterior ca Palatul Cantacuzino, a fost ridicată între 1896 și 1900 în stilul baroc francez, fiind proiectată de arhitectul I. Berindei.
Edificiul, având o fațadă generos împodobită, unde elementul central este intrarea păzită de statuile a doi lei, are patru etaje. Înăuntru, spațiile interioare sunt marcate de sala principală de la parter, cu tavanul pictat de către artiștii Vaumont și Mirea.
Maruca Cantacuzino, fiica lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, om politic și latifundiar important, a fost proprietara casei. Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost lider al Partidului Conservator și a deținut funcții de ministru și prim-ministru între 1904 și 1907. Datorită imensei sale averi, a fost cunoscut sub numele de Nababul. După decesul soțului ei în 1929, Maruca s-a recăsătorit cu faimosul compozitor George Enescu.
În ciuda adversităților și represiunilor suferite, familia Cantacuzino devine extrem de renumită și influentă, în special în perioada 1630-1716.
Strămoșul familiei, Mihai (Șeitanoglu), un prosper comerciant grec din Antiohia, cunoscut drept lider al comunității elene, a avut posibilitatea, datorită averii sale, să ofere sultanului 15 nave noi în 1571. El își găsește sfârșitul fiind sugrumat în propriul palat.
Constantin, cel mai tânăr dintre cei 8 copii ai lui Andronic (fiul lui Mihai, susținător al revenirii la domnie a lui Mihai Viteazul), se instalează în Țara Românească și se alătură nobililor moșieri. El devine un apropiat al lui Matei Basarab, care îl căsătorește cu Elina, o rudă apropiată. Deși figura cea mai influentă în peisajul politic al boierilor din Muntenia, este asasinat la ordinul domnitorului Gr. Ghica, lăsând în urma sa 12 copii. Numărul considerabil de urmași al familiei Cantacuzino explică, în parte, răspândirea extinsă a acestui nume în țările române.
Șerban Cantacuzino, devenit domnitor, își propune să instituie un sistem feudal de tip occidental, consolidat din punct de vedere politic, având ca obiective atât unirea cu Moldova, cât și obținerea independenței față de Poartă. El susține, cu propriile resurse financiare, traducerea și tipărirea Bibliei în limba română, o lucrare monumentală de o importanță deosebită pentru evoluția limbii literare. În prefata redactată de Dosoftei, patriarhul Ierusalimului, Șerban Vodă este comparat cu episcopul Ulfila, convertitorul poporului gotic la creștinism.
Stolnicul Constantin Cantacuzino, figura politică și istoric cu orientare modernă și preocupări umaniste, redactează o istorie a Țării Românești în care, prin utilizarea surselor inedite, susține solidaritatea etnică și lingvistică a românilor din cele trei provincii. El menționează că termenul români include nu doar locuitorii de aici, ci și cei din Ardeal și Moldova. Folosind cu pricepere metoda istoriei comparative, subliniază cu mândrie rolul activ al românilor în opoziție la expansiunile otomane. În timpul studiilor sale la Padova, el realizează prima hartă geobotanică a Țării Române în anul 1700.
Începând cu 1955, vechiul conac Cantacuzino devine locul unde își are sediul Uniunea Compozitorilor și muzeul "George Enescu". Aici sunt prezentate diverse exponate legate de viața și activitatea ilustrului compozitor român, printre care se numără tablouri, busturi, fotografii, partituri originale, manuscrise și documente.
George Enescu (1881-1955), un eminent compozitor, virtuoz la vioară și pian, precum și talentat dirijor, s-a numărat printre cei mai distinși muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea. Inspirat de afecțiunea pentru poporul în mijlocul căruia și-a desăvârșit arta și cu al cărui sentiment s-a identificat, Enescu a creat compoziții cu o puternică notă populară și națională, contribuind la afirmarea muzicii simfonice românești în sfera valorilor muzicale universale. În plus față de contribuțiile sale ca compozitor, Enescu a fost recunoscut și ca un remarcabil dirijor. În calitate de educator, a avut rolul de a îndruma și forma numeroși muzicieni de renume, printre care Dinu Lipatti, Yehudi Menuhin, Ida Hendel și alții.
Prin intermediul operei sale și a contribuției sale artistice, Enescu devine una dintre cele mai importante personalități în contextul culturii românești. În memoria sa, guvernul României organizează Festivalul Internațional George Enescu la București, o tradiție începută în 1958 și repetată la fiecare trei ani.
Sursa: București, capitala RSR (Ministerul Turismului, 1976)
