Edificiul cunoscut sub numele de Palatul Telefoanelor a fost ridicat în anul 1933 conform proiectelor arhitecților americani Luis Weeks și Walter Froy. Cu o înălțime de 53 de metri, clădirea a reprezentat mult timp cel mai înalt edificiu din București.
În trecut, pe această loc se găsea casa Oteteleșanu. Într-un decor amenajat în stilul Louis XV, împodobit cu prețioase covoare din Smirna sau Aubusson, cu autentice goblenuri și alte obiecte de valoare, se desfășurau balurile înaltei societăți.
În a doua lui căsătorie cu Elena Văcărescu, Iancu Oteteleșanu, boier cu avere mare și concesionarul tuturor salinelor statului, și-a transformat casa într-un salon de primire pentru lumea bună. Nimeni nu era considerat ca intrat în societatea bucureșteană dacă nu era invitat în casa Oteteleșanu.
Se dansa după valsurile lui Strauss, interpretate de Lizst, neuitatul artist vienez, țintuit aici de sărăcie și de povara celor 18 copii ai săi.
Mai târziu, în aceeași clădire, a fost deschisă faimoasa cafenea și terasă Oteteleșanu, care a fost apreciată de către scriitorii și artiștii din primele decenii ale secolului trecut.
Într-o seară, Iancu Oteteleșanu câștigă la poker domeniul Măgurele, unde decide să-și construiască o locuință asemănătoare celei de pe Podul Mogoșoaiei. În memoria acestui eveniment, un as de treflă este sculptat în stuc pe frontonul casei. Prin testamentul său, Oteteleșanu lasă clădirea în grija Academiei Române. În prezent, aceasta este proprietatea Institutului de Fizică Atomică.
Sursa: București, capitala RSR (Ministerul Turismului, 1976)
