În regiunea Carpaților meridionali, Munții Cindrelului, Cibinului sau Sibiului se remarcă prin altitudinea lor, vârful Cindrel având 2244 de metri, și prin diversitatea și frumusețea reliefului.
Dacă îi analizăm în ansamblul lor, Munții Cindrel, aflați în partea de sud-vest a județului Sibiu, se disting prin crestele lor blânde și lungi acoperite în mare parte de pășuni, ceea ce a favorizat practicarea păstoritului, principala ocupație a localnicilor. În lungul șirag de sate de la poalele lor, cunoscute sub numele de Mărginime, se simte o atmosferă bogată. Pădurile de conifere ce încep la altitudinea de peste 1200 de metri, lacurile glaciare Iezerul Mare și Iezerul Mic, priveliștile încântătoare și liniștea absolută atrag în orice perioadă a anului numeroși turiști pasionați de toate minunățiile pe care acești munți le oferă.
Sursa: Sibiu și împrejurimi (Ministerul turismului, 1979)