Cu o istorie bogată și ascunsă în umbra timpului, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena – Cișmigiu se înalță ca o "frumoasă necunoscută" în peisajul vibrant al Bucureștiului. Așezată la începutul Căii Plevnei, o arteră principală a capitalei, biserica își poartă cu discreție poveștile încă din anul 1785, cu mult înaintea Războiului de Independență, când drumul purta denumirea de "Podul de Pământ".
În ciuda amplasării sale centrale, prea puțini trecători își îndreaptă privirea spre această mică bijuterie arhitecturală. Interiorul bisericii, scăldat în lumină naturală, dezvăluie o atmosferă caldă și primitoare, cu o pictură ce emană o familiaritate aproape familială. Cronica ne șoptește că "era biserica fostei livezi domnești – Livedea Gospod, de dincolo de fostul lac al lui Dura negustorul – Cișmigiul de azi, adică – ridicată pe locul alteia mai vechi și avea pe acele vremuri chilii înconjurătoare".
Pisania ne dezvăluie că biserica nu a fost ridicată din dorința de grandoare, ci din evlavia și modestia unor breslași obişnuiţi ai vremii - croitori și cojocari - care au dorit să-și lase amprenta în timp printr-un lăcaș de cult smerit, dar plin de har. Turnul-clopotniţă de peste pronaos a căzut victimă trecerii timpului, fiind desființat din cauza șubrezimii, iar clopotele sale au fost rechiziționate de nemți în timpul Primului Război Mondial, topite pentru a servi unor scopuri mai puțin nobile.
Mărturii ale acestei istorii aproape neștiute sunt câteva mici cruci, păstrătoare ale amintirilor unor suflete uitate. Ele veghează asupra bisericii, amintindu-le trecătorilor de existența ei încă vibrantă, deși adesea trecută cu vederea.
Alex Petrescu
4 săptămâni în urmă
