Așezată la câțiva kilometri spre nord-vest de Târgoviște, în regiunea dealurilor, Mănăstirea Gorgota își poartă zidirea de peste patru veacuri, din vremea domniei lui Pătrașcu cel Bun (1554-1557).
Apropierea de Târgoviște face ca mijloacele de a ajunge la Gorgota să fie lesnicioase. Calea obișnuită este șoseaua Târgoviște-Ploiești până la Răzvadul de Sus, de unde un drum asfaltat, bine întreținut, urmând Valea lui Socol, te lasă după patru kilometri în sat pe o culme de deal care străjuiește satul, răsare dominantă silueta bisericii fostei mănăstiri.
Documente pentru datarea certă a întemeierii acestui lăcaș nu avem. Jafurile și ruina care s-au abătut peste așezarea mănăstirească au făcut să se piardă multe acte prețioase, printre care și cele ale primului ctitor. Dintre hrisoavele mai târzii, care ne-au rămas unul este cel din 7 iulie 1594, prin care Mihai Viteazul întărește mănăstirii moșia din jurul ei, socotindu-l pe Pătrascu cel Bun ctitor al sfintei dumnezeieștii mănăstiri. Mai târziu, la 3 decembrie 1597, în cartea lui Fotea Sudeșul cu 12 pârgări, același voievod spune ca au fost miluită această biserică, de la întemeiere, cu locul de moșie dimprejurul mănăstirii de răposatul părintele domniei mele, io Pătrașco voievod".
Biserica și primele construcții aferente ei au fost deci ridicate din porunca voievodului Pătrașcu cel Bun, în răstimpul celor trei ani ai scurtei sale domnii.
Nu mult timp de la zidirea sa, mănăstirea ajunge în paragină. Într-un act de danie din vremea lui Alexandru al II-lea (1568-1577), mitropolitul Eftimie al Țării Românești arăta că a văzut această Mănăstire Golgota cum era pustie și scăpătată și nu avea nimic, nici cu ce să ținea călugării, nici hrana, nimic, și viile pustiite, și casele dărâmate și risipite toate și neîngrădite", atunci facând sfat cu voievodul să nu lase în părăsire și să nu se risipească această mănăstire", mitropolitul orânduiește ispravnic la Gorgota pe Spiridon, egumenul Mănăstirii Dealu, căruia ii dă bani (ai mei bani) să se îngrijească de cele trebuincioase pentru tocmirea mănăstirii.
Războiul lui Mihai Viteazul cu turcii lui Sinan Pașa provoacă pustiirea mănăstirii. În cartea citată a lui Fotea se arată astfel că, în anul 1597, mănăstirea era dărânată de către procleții turci, și arsă, și goală, și fără odăjdii înăuntru, și călugării goi și săraci". În același an, Mihai Viteazul întâmplându-se să meargă la această sfântă mănăstire", văzând starea în care se afla, îi adaugă la averile cunoscute și o parte din moția orașului Târgoviște, unde mănăstirea avea și un metoh în fostele case ale lui Cernica Vornicul. Cu prilejul venirii în țara a oștilor conduse de Gabriel Bathory, principele Transilvaniei, în iarna 1610-1611, Mănăstirea Gorgota a avut pe ici pe colo pe dinlăuntru". În plus, trebuia vopsit din nou tavanul făcut în locul boltei surpate cu ocasia cutremurului.
Casele mănăstirii se spune mai departe se află în stare destul de bună, însă și ele vor cere în curând mici reparaturi.
La 1900 biserica a fost încinsă cu un brâu de fier pentru consolidare.
În anul 1967 au fost inițiate o serie de lucrări de salvare, al căror scop a fost, în primul rând, consolidarea zidurilor bisericii și acoperirea sa cu un înveliș de sită. Întrucât nu existau suficiente elemente, nu a fost posibilă reconstituirea bolților și a turlelor prăbușite. În interior a fost consolidată pictura și catapeteasma de zid, executată în anul 1836. Pardoseala din dale, realizată cu ocazia reparațiilor din secolul XIX, a fost păstrată numai în altar, în naos și pronaos a fost reconstituită pardoseala inițială din cărămidă așezată pe lat, care reproduce dispunerea și modul de așezare al cărămizilor vechi.
repere arhitecturale
Dacă asupra vechimii și momentelor mai importante din istoria acestei biserici dispunem de unele știri, din punct de vedere arhitectural ea nu a făcut până în prezent obiectul cercetării specialiștilor datorită faptului că monumentul nu se mai păstreaza întreg.
Pornind de la cunoașterea trecutului său, putem reconstitui în linii mari aspectul său inițial. Este vorba de un edificiu de plan trilobat (tronconic), a cărui plastică monumentală reproducea modelul bisericii Mănăstirii Dealu, unde naosul era încununat de o turlă sprijinită pe câte două perechi de arce transversale și longitudinale aflat în continuarea celor patru picioare din zidărie care flancau la interior absidele laterale, iar pronaosul împărțit în două compartimente printr-un arc transversal, din care cel estic este marcat prin două turle mai mici.
Existența câte unui pilastru care se adosează zidurilor de nord și de sud ale pronaosului și care susțineau un arc transversal, presupune acoperirea spațiului dinspre est cu două turle mai mici, iar a celui dinspre vest, se pare, cu o boltă semicilindrică dispusa în lung.
Întâlnim astfel la biserica fostei Mănăstiri Gorgota unul dintre primele exemple care ne sunt cunoscute deocamdată, alături poate de biserica episcopală și cea a fostei Mănăstiri Vintila Vodă (Menedic) din Buzău, de prelucrare a tipului structural de la Dealu. Este dovada transpunerii în zidărie de cărămida a vestitei ctitorii de piatră a lui Radu cel Mare, mărturie a impresiei profunde pe care aceasta o produsese în lumea constructorilor acelei vremi. Nu putem uita totodată că reluarea tipului de la Dealu se datorește și înrudirii ctitorilor, Pătrașcu cel Bun fiind fiul lui Radu cel Mare.
În exterior biserica era încinsă numai în dreptul naosului și altarului de un brâu orizontal alcătuit dintr-un ciubuc prins între două benzi formate din cărămizi dispuse în zimți de fierăstrău numai în dreptul absidelor.
Registrul inferior este decorat cu panouri dreptunghiulare, despărțite prin lezene, iar cel superior, în parte distrus, se pare că era terminat prin arcade gemene, separate de asemeni prin lezene. Pe aceeași suprafață a fațadelor înconjurate cu brâu, întâlnim o decorație a paramentului formată din panourile dreptunghiulare, tencuite, încadrate pe orizontală de trei rânduri de caramizi alăturate, toate aparente. Pe cele trei laturi exterioare ale pronaosului, decorația era formată numai din trei asize dispuse deasupra soclului, formate din panouri tencuite alternate cu cărămizi aparente, în rest zidăria de cărămidă fiind acoperită cu un strat de tencuială subțire. În această tencuială s-a sgrafitat și apoi zugrăvit în culoare roșie un decor care imita ordonanța fâșiilor de cărămizi aparente și zone tencuite a restului fațadelor bisericii.
Text preluat din istoricul bisericii afișat la intrare.
